Sfaturile Lotusului:

Sfaturile Lotusului:



Sunt câteva sfaturi grozave , chiar daca nu esti superstitios. Aceste Sfaturi Lotus ti-au fost trimise de organizatia  Anthony Robbins ca sa ai noroc. Ele au facut înconjurul lumii de zece ori pâna acum.







1. Da oamenilor mai mult decât se asteapta si fa-o cu bucurie.



2. Casatoreste- te cu un barbat/femeie cu care îti place sa stai de vorba. Pe masura ce vei îmbatrâni, îndemânarea de a face conversatie va fi foarte importanta .



3. Nu crede tot ce auzi, cheltuie tot ce ai si dormi când vrei.



4. Când spui 'Te iubesc' asa sa fie.



5. Când spui 'Îmi pare rau' priveste omul în ochi.



6. Logodeste-te cu cel putin sase luni înainte de a te însura.



7. Crede în dragoste la prima vedere.



8. Nu râde de visurile cuiva. Oamenii care nu au visuri, nu au prea multe.



9. Iubeste mult si pasional. Poti fi ranit, dar este singurul mod de a trai din plin.



10.În dispute, lupta cinstit. Nu pronunta nume.



11. Nu judeca oamenii după relatiile pe care le au.



12. Vorbeste rar, dar gândeste repede.


13! .... Când cineva  îti pune o întrebare la care nu cunosti raspunsul, zâmbeste si întreaba: De ce vrei sa stii?'



14. Tine minte ca marea iubire si marile realizari comporta mari riscuri.



15. Spune 'Noroc' când auzi pe cineva stranutând.



16. Când pierzi, nu pierde şi lecţia.



17. Tine minte cei trei 'R': Respecta-te; Respecta pe altii;  Responsabilitate pentru toate actiunile tale.



18. Nu lasa ca o mica disputa sa strice o mare prietenie..


19. Când îti dai seama ca ai facut o greseala, incearca imediat sa o  corectezi.



20. Zâmbeste când ridici telefonul. Apelantul va simti asta în vocea ta.



21. Stai o vreme singur.

BAREM DE CORECTARE

BAREM DE CORECTARE

Lucrare semestrială la geografie-semestrul II

-geografie fizică general-

Nr. 1

 Data ...............................

I.Tratarea corectă a subiectului 5 x 4 p = 20 p ; a. 5p, b. 5p, c. 5p, d. 5p.

II. Tratarea corectă a subiectului5 x 4 p = 20 p 

                1.   b. Baikal;   2.    c. Volga;    3.  a. 35 g/l;    4.  a. bazin hidrografic;  5.  b. 12. 000 mm;    

 III. Valurile.  Definiție( 5p). Elementele unui val (12p). Tipuri de valuri (9 p)   26 p                                                   

 IV. Se dau următoarele date climatice: 24 p  

Luna	Ian.	Febr.	Mart.	Apr.	Mai	Iun.	Iul.	Aug.	Sept.	Oct.	Nov.	Dec.
T°C	-1	0.0	4.4	7.9	13.4	16	18	17.8	13.7	8.7	3.5	1.0
Pp/mm	25.7	20.3	27.3	35.1	64.5	70.6	81	71.7	46.9	29.1	28.9	22.4

 

        Precizaţi: 8 x 3p = 24 p

a.   decembrie  70 mm  b.  Ianuarie 10 ºC

c.  iulie 5 mm   d.  Iulie 27ºC  e.  17ºC

f.  80 mm  g. 523.5 mm   h. 19ºC

Se acordă 1p din oficiu

Timp de lucru 50 de minute.

    

Lucrare semestrială la geografie-semestrul II

-geografie fizică general-

Nume............................................................. Nr. 2

Clasa........................... Data ...............................

I. I.Tratarea corectă a subiectului 5 x 4 p = 20 p; a. 5p, b. 5p, c. 5p, d. 5p.

 II. Tratarea corectă a subiectului 5 x 4p = 20 p 

                1.   a. Amazon;   2.   b. Victoria;  3.   a. 8-18 ºC;    4.  b. Fundy;    5.  a. mediteranean;     

 III. Curenţii oceanici  Definiție.(6p) Exemple de curenţi(5 x 2p = 10 P). Tipuri de curenţi (10 p)   26 p                                                  

 IV. Se dau următoarele date climatice: 24 p 

Luna	Ian.	Febr.	Mart.	Apr.	Mai	Iun.	Iul.	Aug.	Sept.	Oct.	Nov.	Dec.
T°C	-3	0.0	5.4	6.9	15.4	18	19	16.8	13.7	5.7	2.5	3.0
Pp/mm	45.7	35.3	29.3	48.1	94.5	120.6	71	51.7	36.9	26.1	42.9	40.4

        Precizaţi: 8 x 3p = 24 p

 a.   decembrie  70 mm  b.  Ianuarie 10 ºC

c.  iulie 5 mm   d.  Iulie 27ºC  e.  17ºC

f.  80 mm  g. 642.5 mm   h. 22ºC

Subiecte teza semestrul II Geografia fizica generala

Lucrare semestrială la geografie-semestrul II

-geografie fizică general-

Nume............................................................. Nr. 1

Clasa........................... Data ...............................

I.Caracrerizaţi climatul ecuatorial urmarint: a. poziţia geografică; b. temperatura; c. precipitaşii; d. mase de aer; 20 p
II. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre urmatoarele cerinte: 20 p
1. Lacul cu adâncimea de -1620 m este:
a. Victoria; b. Baikal; c. Ladoga; d. Ontario.
2. Fluviul cu cea mai mare lungime este:
a. Dunărea; b. Elba; c. Volga; d. Rin.
3. Salinitatea medie a Oceanului Planetar este de:
a. 35 g/l; b. 34g/l; c. 32g/l; d. 36 g/l.
4. Suprafaţa de pe care un râu îşi adună apele se numeşte:
a. bazin hidrografic; b. reţea hidrografică; c. curs de apă; d. Afluent.
5. In sezonul ploios al climatului musonic precipitatiile ajung la:
a. 11.000 mm; b. 12. 000 mm; c. 11.500 mm; d. 12.500 mm.

III. Valurile. Definiție. Elementele unui val. Tipuri de valuri 26 p
IV. Se dau următoarele date climatice: 24 p

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
T°C -1 0.0 4.4 7.9 13.4 16 18 17.8 13.7 8.7 3.5 1.0
Pp/mm 25.7 20.3 27.3 35.1 64.5 70.6 81 71.7 46.9 29.1 28.9 22.4


Precizaţi:
a. valoarea maximă a cantităţii de precipitaţii
înregistrată într-o lună, precum şi luna în
care se înregistrează;
b. valoarea minimă a temperaturii medii
lunare, precum şi luna în care se
înregistrează.
c. valoarea minima a cantităţii de precipitaţii
înregistrată într-o lună, precum şi luna în
care se înregistrează;
d. valoarea maximă a temperaturii medii
lunare, precum şi luna în care se
înregistrează.
e. calculatia amplitudinea termica din grafic ;
f. calculate cantitatea de precipitatii inregistrata
primavaradin grafic.
g. urmarind datele din tabel calculati cantitatea de precipitatii dintr-un an.
h. calculate amplitudinea termica din tabel.


Se acordă 1p din oficiu
Timp de lucru 50 de minute.







Lucrare semestrială la geografie-semestrul II
-geografie fizică general-
Nume............................................................. Nr. 2
Clasa........................... Data ...............................

I.Caracrerizaţi climatul tropical aridă şi subaridă urmarint: a. poziţia geografică; b. temperatura; c. precipitaşii; d. mase de aer; 20 p
II. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre urmatoarele cerinte: 20 p
1. Fluviul cu debitul de peste 120. 000 m³/s este:
a. Amazon; b. Nil; c. Senegal; d. Congo.
2. Lac de origine tectonică prezent in Africa:
a. Balaton; b. Victoria; c. Baikal; d. Superior.
3. Temperatura apelor la suprafaţa Oceanului Planetar în zona temperată este de:
a. 8-18 ºC; b. 25-30 ºC; c. 6-18 ºC; d. 22-30 ºC.
4. Mareea cu înălţimea de 19,6 m se formează în Golful:
a. Bristol; b. Fundy; c. Bering; d. Şelihov.
5. Între 30 şi 45 latitudine se desfăşoară climatul:
a. mediteranean; b. temperat; c. arid; d. subecuatorial.

III. Curenţii oceanici Definiție. Exemple de curenţi(5). Tipuri de curenţi 26 p
IV. Se dau următoarele date climatice: 24 p

Luna Ian. Febr. Mart. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
T°C -3 0.0 5.4 6.9 15.4 18 19 16.8 13.7 5.7 2.5 3.0
Pp/mm 45.7 35.3 29.3 48.1 94.5 120.6 71 51.7 36.9 26.1 42.9 40.4


Precizaţi:
a. valoarea maximă a cantităţii de precipitaţii
înregistrată într-o lună, precum şi luna în
care se înregistrează;
b. valoarea minimă a temperaturii medii
lunare, precum şi luna în care se
înregistrează.
c. valoarea minima a cantităţii de precipitaţii
înregistrată într-o lună, precum şi luna în
care se înregistrează;
d. valoarea maximă a temperaturii medii
lunare, precum şi luna în care se
înregistrează.
e. calculatia amplitudinea termica din grafic ;
f. calculate cantitatea de precipitatii inregistrata
primavaradin grafic.
g. urmarind datele din tabel calculati cantitatea de precipitatii dintr-un an.
h. calculate amplitudinea termica din tabel.


Se acordă 1p din oficiu
Timp de lucru 50 de minute.

COORDONATE GEOGRAFICE ALE PAMANTULUI

COORDONATE GEOGRAFICE ALE PAMANTULUI

Globul pamantesc este un corp ceresc de formă elipsoidală in rotaţie.
Forma Pământului nu este perfect sferică; principala abatere de la sfericitate este dată de turtirea la poli. Pentru a lua în calcul aceasta, un model matematic mai corect pentru forma Pământului este acela al unui elipsoid de revoluţie.
Pentru un elipsoid însă, tangenta la suprafaţa sa nu coincide cu direcţia spre centrul de simetrie. Aceasta implică o problemă geografică în ceea ce priveşte determinarea latitudinilor, problemă ce se răsfrânge asupra calculelor astronomice. Ea se datorează abaterii verticalei locului faţă de direcţia spre centrul Pământului.
Turtirea globului este mică, de aceea in calculele de navigaţie globul se consideră sferic (unde nu se cere o foarte mare precizie).
Globul pămantesc are o formă complexă determinată de existenţa munţilor si văilor. Această formă se numeste geoid si se apropie de aceea a unui elipsoid obţinut prin rotirea unei elipse in jurul axei mici.
Dimensiunile pămantului sunt următoarele:
- semiaxa mare = 6378,245 km
- semiaxa mică = 6356,86 km
- turtirea = (a-b)/b = 1/299
- volumul = 1082841315400 km3
- suprafaţa = 510100800 Km2 din care 29,4 % il reprezintă uscatul.
Pentru precizarea poziţiilor aştrilor pe sfera cerească sunt folosite mai multe sisteme de coordonate, în funcţie de modalităţile practice de determinare şi de scopul propus. Astfel, pentru determinarea poziţiilor obiectelor a căror traiectorie este legată de Pământ (ca de exemplu sateliţi arificiali ai Pământului, navete spaţiale, etc.) este util să raportăm poziţia acestora la planul orizontului, utilizându-se astfel coordonatele orizontale. Pentru stabilirea poziţiilor stelelor "fixe" însă, coordonate orizontale nu sunt utile, ele modificându-se continuu datorită mişcării diurne aparente; de aceea este de preferat sistemul coordonatelor ecuatoriale care precizează direcţiile fată de planul ecuatorului ceresc, astfel coordonatele stelelor fiind constante dincolo de o serie de efecte fine care se manifestă pe o perioadă relativ lungă de timp (ca mişcarea de precesie, aberaţie, mişcarea proprie a stelelor, etc.). Pentru calcularea poziţiilor obiectelor din sistemul solar (Soarele, planetele, sateliţii acestora, comete, etc.) este convenabilă raportarea la planul eclipticii, care este planul orbitei Pământului în mişcarea de revoluţie în jurul Soarelui, marea majoritate a planetelor având planul orbitelor lor foarte apropiat de acesta; astfel se va folosi sistemul coordonatelor ecliptice. În sfârşit, dacă suntem interesaţi de studiul structurii şi a dinamicii Galaxiei noastre vom folosi sistemul coordonatelor galactice care are ca plan fundamental planul median al galaxiei.
Aşa cum am precizat mai sus, utilizarea unui anumit sistem de coordonate este legată şi de posibilitatea practică de măsurare a coordonatelor unui astru, de montura sistemului optic care poate fi poziţionat pe direcţia astrului considerat. Astfel, cele mai des întâlnite monturi sunt cea orizontală care permite stabilirea coordonatelor orizontale şi cea ecuatorială care permite determinarea coordonatelor orare.
De aceea, problema transformării poziţiei unui obiect cosmic dintr-un sistem de coordonate cereşti în altul este operaţia matematică elementară a astronomiei practice.
În lucrarea de faţă vom determina formulele de trecere de la sistemul coordonatelor orizontale la sistemul coordonatelor orare, apoi la cele ecuatoriale, şi în final la cele ecliptice şi de asemenea operaţiile de transformare inversă coordonate ecliptice --> ecuatoriale --> orare --> orizontale.
Toate sistemele de coordonate considerate au aceeaşi origine: observatorul. De aceea, transformările de coordonate se reduc din punct de vedere geometric la aplicarea unei serii de rotaţii plane. Acestea, la rândul lor, pot fi exprimate mai comod prin intermediul formulelor lui Gauss aplicate la rezolvarea unor triunghiuri de pe sfera cerească.
Principalele sistemele de coordonate folosite în astronomie (orizontale, ecuatoriale, ecliptice, galactice) au acelaşi reper - observatorul. O transformare de coordonate de la unul din aceste sisteme la altul este deci echivalentă cu un set de rotaţii în jurul axelor de coordonate carteziene. Dar, după cum am arătat, formulele care determină rotaţia în sistemul cartezian se reduc la formulele lui Gauss în trigonometria sferică. Astfel, determinarea direcţiilor de observare a corpurilor cereşti în diferite sisteme de coordonate se va reduce la rezolvarea unor triunghiuri pe sfera cerească, folosind fie formulele lui Gauss pentru laturi, fie formulele lui Gauss pentru unghiuri.
Datorită faptului că ochiul uman nu poate discerne distanţele pînă la obiectele cereşti (Soarele, Luna, planetele, stelele, etc.), acestea par a se afla la aceeaşi distanţă de fiecare persoană care le observă; bolta cerească apare ca o sferă pe care se deplasează corpurile cereşti.
Pentru scopuri practice imediate (orientare, determinarea timpului, etc.) este necesară cunoaşterea direcţiei de vizare a unui astru, distanţa pînă la acesta fiind irelevantă. În plus, cea mai evidentă mişcare a aştrilor, mişcarea diurnă aparentă` este o mişcare de rotaţie omogenă faţă de observator (mişcare datorată rotaţiei Pământului), susţinând aparenţa cerului sferic.
Din punct de vedere matematic, în măsura în care nu suntem interesaţi de distanţele reale până la aştri, vom opera doar cu direcţiile pe care aceştia se găsesc faţă de observator. În acest caz, putem construi o sferă de rază arbitrară şi putem echivala în mod trivial "direcţiile" din spaţiul tridimensional cu "punctele" acestei sfere. Astfel, formalismul calculelor ce trebuiesc efectuate pentru determinările astronomice se simplifică de la geometria tridimensională carteziană la o geometrie bidimensională sferică.
În cadrul acestei geometrii, "dreptele" sunt înlocuite de cercurile mari de pe suprafaţa sferei. Pentru calculele astronomice este importantă problema rezolvării triunghiurilor sferice. Pentru aceasta, vor fi demonstrate formulele fundamentale ale trigonometriei sferice, formulele lui Gauss, acesta fiind principalul rezultat al acestei lecţii. Aceste formule corespund într-o anumită măsură relaţiilor trigonometrice ce determină triunghiurile plane cum sunt teorema sinusurilor sau teorema cosinusului.
Un sistem de coordonate geografice defineşte orice locaţii de pe Pământ prin 2 sau 3 coordonate ale unui sistem de coordonate sferice care este aliniat la axa în jurul căreia se învârte Pământul. Pornind de la teoriile vechilor babilonieni, extinse ulterior de Ptolemeu, unui cerc întreg i s-au atribuit 360°.
Reţeaua liniilor meridianelor şi latitudinilor care se intesectează sub un unghi de 90°, este un sistem imaginar care împarte suprafaţa globulului, cu scopul uşurării orientării. Ecuatorul aparţine liniilor de latidudine fiind linia cea mai lungă ce împarte globul în două emisfere de nord şi sud care sunt aşezate perpendicular (90°) pe raza globului terestru, ecuatorul fiind linia care delimitează latitudinea nordică de cea sudică.
Meridianele întersectează liniile de latitudine sub un unghi de 90° şi unesc cei doi poli ai pământului. Meridianul care trece prin obsevatorul astronomic din localitatea Greenwich (Marea Britanie) este considerat meridianul zero, de aici se consideră longitudinea estică sau vestică în funcţie de poziţia meridianului faţă de meridianul zero şi prelungirea acestui meridian (meridianul de 180°). Până la începutul secolului XX, „meridianul 0” nu era considerat acelaşi punct, de exemplu un astfel de punct prin care trecea meridianul 0 era El Hierro cu denumirea veche Ferro situat pe insulele Canare, sau Parisul era considerat la fel punctul prin care trecea în trecut meridianul 0. Azi fiind acceptat pe plan internaţional faptul că meridianul 0 trece prin Greenwich o localitate lângă Londra, pământul fiind considerat de formă sferică mai precis de forma unui geoid.
Axe, poli
Axa in jurul căreia se roteste Pământul (o rotaţie la 24 de ore) se numeste axa de rotaţie sau axa terestră. Aceasta intersectează planeta in 2 puncte – polii terestrii sau polii geografici (nord – sud).
Locul din care miscarea pămantului apare inversă acelor de ceasornic se numeste Polul nord. Opus lui este Polul sud.
Cercul mare, cercul mic
Intersecţia suprafeţei pămantului cu un plan perpendicular pe axa terestră si care trece prin centrul pămantului este un cerc mare. Un cerc de pe suprafaţa unei sfere se numeşte cerc mare dacă raza sa este egală cu raza sferei. (Observaţie: Un cerc de pe suprafaţa unei sfere este un cerc mare dacă şi numai dacă planul determinat de el conţine centrul sferei.
Circumferinţa acestui cerc mare se numeste ecuator.
Orice fel de cerc obţinut prin intersecţia pămantului cu un plan ce nu trece prin centrul acestuia se numeste Cerc mic.
Cercul mare care se obţine prin intersecţia unui plan care conţine si axa terestră se numeste Cerc meridian. Semicercul mare ce trece prin punctul sau localitatea intersectată se numeste meridian geografic iar semicercul mare opus acestuia se numeste antimeridian.
La originea unor masurători in navigaţia aeriană se foloseste Meridianul "0" (Meridianul
Greenwich).
Planurile paralele cu Ecuatorul determină pe suprafaţa globului cercuri mai mici numite –
paralele terestre.
Cercurile mici de pe suprafaţa terestră paralele cu ecuatorul poartă denumirea de cercuri
paralele sau Paralele.
Coordonate geografice Coordonate polare
Coordonatele geografice se exprimă in grade, minute si secunde sexagesimale de Latitudine si Longitudine.
Latitudinea (Lat.) este unghiul dintre orice punct şi ecuatorul. Liniile cu o latitudine constantă sunt numite paralele. Ele trasează cercuri pe suprafaţa Pământului, dar singura paralelă care este un cerc mare este ecuatorul (latitudine=0 grade), cu fiecare pol geografic aflat la 90 de grade (Polul Nord 90° N; Polul Sud 90° S). Paralelele sunt notate in raport cu ecuatorul de la 0o la 90o N si de la 0o la 90o S.
Longitudine (Long.) este unghiul spre est sau vest al unui punct arbitrar de pe Pământ: Observatorul din Greenwich (Marea Britanie) este considerat punctul internaţional cu longitudine 0 grade. Anti-meridianul Greenwich este atât 180°V cât şi 180°E. Liniile de longitudine constantă sunt numite meridiane. Meridianul care trece prin Greenwich este meridianul primar. Spre deosebire de paralele, toate meridianele sunt jumătăţi de cercuri complete şi nu sunt paralele: ele se intersectează la polul nord şi la cel sud.Meridianele sunt numerotate incepand de la primul (Greenwich) spre est de la 0o la 180o si spre vest de la 0o la -180o.
Combinând aceste două unghiuri, poate fi specificată poziţia orizontală a oricărui punct de pe Pământ.
Spre exemplu, Baltimore, Maryland (din SUA) are o latitudine de 39.3° Nord, şi o longitudine de 76.6° Vest. Deci, un vector desenat din centrul Pământului spre un punct dispus la 39.3° nord de ecuator şi 76.6° vest de Greenwich va trece prin Baltimore.
Gradele sunt împărţite în minute ( ′ ) şi secunde ( ″ ). Există mai multe formate pentru grade, toate fiind în ordinea Lat.-Long.:
GM Grade:Minute (49:30.0-123:30.0)
GMS Grade:Minute:Secunde (49:30:00-123:30:00)
GZ Grade Zecimale (49.5000-123.5000), de obicei cu 4 zecimale.
Pentru a face conversia de la primele 2 formate la ultimul, gradele zecimale sunt egale cu numărul întreg de grade, plus minutele împărţite la 60, plus secundele împărţite la 3600. La momentul actual gradele zecimale sunt formatul cel mai utilizat.
Ecuatorul este evident o parte importantă a sistemului de coordonate, reprezentând punctul zero al unghiului latitudine şi punctul aflat la jumătatea dintre poli. El este planul fundamental al sistemului geografic de coordonate.
Ecuatorul imparte pămantul in 2 emisfere: una nordică numită si boreală si o alta sudică numită australă.
Coordonate geografice şi geocentrice
Forma Pământului nu este perfect sferică; principala abatere de la sfericitate este dată de turtirea la poli. Pentru a lua în calcul aceasta, un model matematic mai corect pentru forma Pământului este acela al unui elipsoid de revoluţie.
Pentru un elipsoid însă, tangenta la suprafaţa sa nu coincide cu direcţia spre centrul de simetrie. Aceasta implică o problemă geografică în ceea ce priveşte determinarea latitudinilor, problemaă ce se răsfrânge asupra calculelor astronomice. Ea se datorează abaterii verticalei locului faţă de direcţia spre centrul Pământului. Calculul acestei abateri şi cuantificarea consecinţelor sale face subiectul următorului calcul.
În funcţie de scopul pe care îl urmărim în aplicaţii putem considera următoarele nivele de precizie în specificarea formei Pământului:
Suprafaţa fizică este suprafaţa reală a Pământului considerând chiar şi formele de relief.
Suprafaţa hidrostatică reprezintă suprafaţa de nivel "0" adică suprafaţa apei liniştite a oceanului planetar, prelungită sub continenete; aceasta se mai numeşte şi geoid.
Suprafaţa matematică este elipsoidul de revoluţie a cărui suprafaţă aproximează optimal suprafaţa geoidului; acesta se numeşte elipsoidul de referinţă.
În cele ce urmează ne vom referi doar la suprafaţa matematică. Elipsoidul de referinţa este un elipsoid de revoluţie, deci un elipsoid care are două semiaxe egale -- corespuzătoare planului ecuatorului terestru -- şi o a treia axă (mai mică) ce corespunde direcţiei polilor tereştri.
Mărimea celor două semiaxe egale se numeşte rază ecuatorială şi se va nota cu a iar mărimea celei de a treia axe se numeşte rază polară şi se va nota cu b. Excentricitatea elipsoidului este dată de:


iar turtirea sa este:
Datele exacte rezultate în urma unor măsurători minuţioase sunt:

Să considerăm un punct O oarecare, situat pe suprafaţa elipsoidului. Secţiunea planului meridian corespunzător punctului O prin elipsoidul de referinţă va fi o elipsă de semiaxe a şi b. Coordonatele punctului O vor satisface, evident, ecuaţia elipsei:


Să considerăm acum raza corespunzătoare punctului O şi normală la suprafaţa elipsoidului în punctul O.
În funcţie de dreapta la care raportăm calculul latitudinii vom avea următoarele sisteme de coordonate:
Coordonate geografice . Latitudinea geografică a fost definită ca fiind mărimea unghiului format de verticala locului cu planul ecuatorului terestru.
Coordonate geodezice . Latitudinea geodezică se defineşte ca mărime a unghiului format de normala la suprafaţa elipsoidului de referinţă cu planul ecuatorului.
Coordonate geocentrice . Latitudinea geocentrică reprezintă mărimea unghiului format de raza geocentrică (TO) corespunzătoarele punctului considerat cu planul ecuatorului.
Longitudinea este definită la fel în cazul celor trei sisteme de coordonate, şi anume ca mărime a unghiului format de planul meridianului locului cu planul meridianului de referinţă (Greenwich). În cele ce urmează distanţa dintre centrul Pământului şi punctul O (mărimea segmentului TO) se va numi rază geocentrică a punctului considerat.
Dacă în cazul modelului Pământului sferic cele trei drepte considerate mai sus (verticala locului, normala la suprafaţă şi raza geocentrică) coincideau, în cazul elipsoidului, ele for fi în general diferite.
În ceea ce priveşte verticala locului ea a fost definită ca fiind direcţia firului cu plumb, adică direcţia forţei gravitaţionale rezultante exercitate de către Pământ asupra observatorului.
Definiţia acestei direcţii este deci de natură fizică. Pentru calculul acesteia trebuie să considerăm structura de densitate a Pământului şi să integrăm pe volumul acestuia funcţia vectorială a forţei de atracţie gravitaţională elementară. Nu ne propunem aici acest lucru. Pentru calculele noastre vom folosi faptul demonstrat riguros că direcţia verticalei locului este foarte apropiată de direcţia normalei la suprafata elipsoidului, mai precis:

pentru fiecare punct de pe suprafaţa elipsoidului.
Putem deci considera:

În continuare vom identifica verticala locului cu normala la elipsoid şi deci latitudinea geografică cu cea geodezică.
Problema pe care o avem de rezolvat acum este următoarea: cunoscând latitudinea geografică (geodezică) a punctului O, ne propunem să determinăm latitudinea sa geocentrică, precum şi raza geocentrică a punctului O.
Considerăm în planul meridianului punctului O un sistem rectangular de coordonate Txy, T fiind centrul de simetrie al elipsoidului ("centrul Pământului"), iar axa Ty va trece prin polul nord terestru. Elipsa corespunzătoare elipsoidului terestru în secţiunea planului meridian este orientată canonic faţă de sistemul Txy, adică semiaxa mare (a) este pe direcţia axei Tx, iar semiaxa mică (b) este pe direcţia Ty. Punctul T are în sistemul Txy, coordonatele x şi respectiv y.
Conform geometriei figurii, avem tangenta latitudinii geocentrice:


Să considerăm acum planul tangent la elipsoid în punctul O. În secţiunea planului meridian acesta este reprezentat de tangenta la elipsă în punctul O. Panta tangentei la o curbă este dată derivata funcţiei corespunzătoare:
unde y(x) este formularea (local) explicită a ecuaţiei elipsei.
Tangenta latitudinii geografice este panta normalei la elipsă; cum normala şi tangenta în O sunt perpendiculare, avem:
de unde rezultă:
unde a fost folosită formula de derivare a funcţiei inverse x(y). Pentru a calcula derivata din ecuaţia (2) vom diferenţia ecuaţia elipsei (1):

deci:
adică:


Relaţia (3) rezolvă prima parte a problemei noastre, şi anume calculul latitudinii geocentrice a unui punct pentru care se cunoaşte latitudinea geografică. Pentru determinarea razei geocentrice vom înlocui y=tgφ^' x în ecuaţia (1) a elipsei și obținem: x^2/a^2 +(x^2 〖tg〗^2 φ')/b^2 =1
Folosind (3) şi având în vedere că:
obţinem:


de unde
Cum


obţinem din (4) şi (5) că:


Lungimea arcului de meridian.
În continuare ne propunem să determinăm distanţa măsurată pe suprafaţa Pământului între două puncte aflate pe acelaşi meridian al elipsoidului de referinţă, presupunând cunoscute latitudinile geografice ale punctelor considerate.
În cazul modelului sferic al Pământului, soluţia acestei probleme era simplă:

În cazul elipsei însă, lungimea arcului de meridian trebuie calculată folosind integrala curbilinie:


Cum pentru punctele date sunt cunoscute latitudinile geografice, pentru exprimarea integralei curbilinii de mai sus vom folosi exprimarea parametrică a ecuaţiilor elipsei (4) şi (5) în funcţie de latitudinea geografică:




Derivând ecuaţia (4) obţinem:


iar prin derivarea ecuaţiei (5) se obţine:


de unde


Această integrală nu poate fi evaluată exact, ea putându-se exprima prin integrale eliptice sau, în aplicaţii concrete se poate calcula aproximativ prin cuadraturi.

BIBLIOGRAFIE
***, Topografie şi cadastrul agricol, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1999.
Niţu, Constantin, Cartografie matematică, Bucureşti, Editura Academiei Tehnice Militare, 1995.
***, Topografie militară, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre, 1998.
***, Cartografie matematică, Universitatea de Construcţii, Bucureşti, Editura Pedagogică, 2000.
Boş N., Iacobescu O. (2007), Topografie modernă, Edit. C.H. Beck, Bucureşti.
Eleş G. (2001), Topografie cu elemente de cadastru, Edit. Mirton, Timişoara.
Grama I., Ionescu P., Rădulescu M. (1964), Topografie şi desentehnic, Edit Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Năstase A. (1983), Cartografie - Topografie, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Năstase A. (1993), Topografie cu elemente de cartografie generală, Edit. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
Zapotinschi, Radu, Curs de astronomie, UBB, Cluj Napoca.
ro.wikipedia.org/wiki/Coordonate_geografice

S.O.S Natura!

S.O.S Natura!
Prof. Marcu Liliana
Problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a apărut o data cu cele dintâi colectivitati omeneşti, caci omul cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.
Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.
Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.
Activitatile umane, din ce in ce mai intense si mai complexe, exercita o presiune accentuata, fara precedent in trecutul planetei noastre, asupra tuturor invelisurilor terestre: atmosfera, hidrosfera, litosfera si biosfera.
Poluare aerului atmosferic determina consecinte negative pe scara globala cum ar fi:
-distrugerea stratului de ozon;
-ridicarea temperaturii planetei;
-inrautatirea sanatatii omului;
Aerul este un amestec de azot si oxigen necesar activitatii vitale a organismelor aerobe, inclusiv a oam enilor. Acest amestec contine si o cantitate neinsemnata de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apa si alte particule, care practic nu au nici o influenta asupra organismelor vii. Dezvoltarea societatii umane, spre regret, a dus la crearea unui impact antropic si tehnogen negativ asupra calitatii aerului.
Monoxidul de carbon si oxizii de azot sunt principalii poluanti emisi de arderile de combustibil. Funinginea si dioxidul de sulf sunt poluantii primari produsi in principal prin arderile de combustibili fosili in centralele energetice, precum petrolul si carbunele. In fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra in compozitia atmosferei prin aceste procese. Acesti poluanti au efecte directe asupra sanatatii, in special asupra sistemului respirator.
Poluantii sunt preluati de curentii de aer, se combina cu apa din atmosfera si dau ploile si ceturile acide, care se disperseaza asupra vegetatiei, solurilor si apelor.
Poluarea apelor se produce atunci cand, in urma introducerii unor substante determinate – solide, lichide, gazoase, radioactive – apele sufera modificari fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sanatatea publica, pentru viata acvatica, pentru pescuitul industrial, pentru industrie si turism.
Poluarea apei datorita agentilor biologici (microorganisme si materii organice fermentescibile) duce la o contaminare puternica, bacteriologica a apei, care are drept urmare raspandirea unor afectiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele virale, febra tifoida,etc. La aceasta categorie de poluare, pe langa apele uzate urbane pot participa in mare masura industriile alimentare, industria hartiei, apele uzate provenite de la cresterea animalelor in marile complexe agroindustriale.
Poluarea chimica rezulta din deversarea in ape a diversilor compusi ca : nitrati, fosfati si alte substante folosite in agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din activitati care contin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. Dealtfel, poluarea apelor cu nitrati si fosfati a devenit tot mai ingrijoratoare in ultimul timp, mai ales in tarile cu agricultura dezvoltata si industrializate. Excesul de ingrasaminte cu azot in sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitrati si nitriti sa treaca in apa freatica in cantitati mari. Consumul de apa cu concentratie mare de nitrati poate duce la "boala albastra" a copiilor - methemoglobinemie. O cauza principala a poluarii apelor o constituie hidrocarburile - prezente in toate fluviile lumii - ca unul din efectele civilizatiei moderne.
Poluarea apei datorita agentilor fizici apare ca urmare a evacuarii in apa a materialelor solide, minerale, insolubile, cum este de pilda deversarea in cursurile de apa a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. In aceasta categorie intra si poluarea termica a apei. Poluarea termica este cauzata de deversarile apelor de racire care provin din industrie si de la unele centrale termice si nucleare . Insa, ridicarea temperaturii apei ,ca urmare a acestor deversari, poate duce la modificari intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor animale si vegetale din zonele respective. De asemenea, sunt accelerate fenomenele de descompunere bacteriana ; animalele acvatice sufera pentru ca temperaturile superioare maresc intensitatea metabolismului. Toate acestea determina asa-numita 'poluare termica'.
Solul este locul de intalnire a poluantilor: pulberile din aer si gazele toxice dizolvate de ploaie in atmosfera se intorc in sol. Apele de infiltratie impregneaza solul cu poluanti antrenandu-l spre adancime, raurile poluate infecteaza suprafetele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la intamplare pe sol.
De la mucul de tigara sau biletul de tramvai pana la automobilul abandonat, la picatura de ulei scursa din tractorul care circula pe camp, toate sunt poluari directe ale solului.
Opinia publica trebuie sa se convinga de gravitatea situatiei actuale. Masa substantelor poluante pe care le deversam in ape creste cu fiecare zi, ceea ce inseamna ca, daca nu luam masuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va reprezenta nimic in comparatie cu poluarea de maine. Estein joc sanatatea omului, sunt amenintate un sir de activitati economice, se reduc resursele alimentare obtinute din mari tocmai intr-un moment in care se are in vedere ulizarea mai larga a acestora.
Trebuie sa ne convingem ca o lupta impotriva poluarii nu poate fi opera unei tari sau a unei generatii, ci totul trebuie gandita la nivel universal.
Reintoarcerea la o viata simpla si naturala, o anumita simplificare in atitudine si in vestimentatie, un entuziasm pentru a continua lupta, foarte vizibile in unele tari, sunt indicii incurajatoare.
Este o mare satisfactie sa constatam la tinerii din lumea intreaga o atractie si uneori chiar un entuziasm pentru aceasta batalie, menita sa protejeze mediul nostru.

PAMANTUL, CREATIA LUI DUMNEZEU

PAMANTUL, CREATIA LUI DUMNEZEU

Prof. TITELA- VIOLETA NEGREA
Grup Scolar Sanitar „Antim Ivireanul”, Rm.Valcea


Pamantul initial, materia informa a fost organizata in sase zile care corespund cu cele “sase etape ale facerii” sau ale organizarii lumii intr-un “cosmos armonios” sau, dupa expresia Sf. Atanasie cel Mare, intr-o “ordine intru totul armonioasa a cosmosului”. Aceste etape indica o dezvoltare a cosmosului ca si un evolutionism, insa nu una intamplatoare supusa hazardului sau din determinari imanente (ca in cosmologia autonoma apuseana despre cauzele secunde), ci o dezvoltare conform planului lui Dumnezeu conceput mai inainte de a fi lumea si care e condusa permanent de El.
Aducand-o la existenta prin Logosul si Duhul, Tatal a intemeiat lumea rational (cai intiparire a Logosului) si spiritual (ca pecete a Duhului). Fundamentarea logica si spirituala a lumii confirmata de fizica actuala care vorbeste de un substrat informatic relational-energetic al cosmosului, dezvaluie valoarea si sensul teocentric sau teonom al creatiei, in contrast cu cosmologiile dualiste autonome.
In creatia lumii de catre Dumnezeu e data unitatea fundamentala a intregului cosmos, “cer si pamant”, “cerul” reprezinta aspectul nevazut, inteligibil al creatiei, iar “pamantul”, aspectul vazut, sensibil, al acesteia.Textul Facerii a fost extrem de comentat, incercandu-se astfel un raspuns la problemele arzatoare ce tin de teologia creatiei. Parintii apologeti, confruntandu-se cu conceptiile antice despre lume, care erau tributare fie dualismului (separarea dintre divinitate si materie), fie panteismului (coexistenta din eternitate a materiei cu divinitatea, aceste realitati avand aceeasi identitate ontologica) s-au straduit sa impuna doctrina creatiei din nimic, distinctia ontologica dintre Creator si creatie.
Termenul “zi” nu trebuie luat in sens obisnuit, ci in comparatia cu “ziua de munca”, pentru a indica prezenta activa a lui Dumnezeu: tot ceea ce exista este lucrat de Dumnezeu, asa incat “miliardele de ani pe care le numara stiinta nu mai sperie pe teolog”. “Zilele de munca” sunt aproape identice cu cele “sase etape ale facerii” lumii, prin cuvantul atotputernic al lui Dumnezeu. Interpretarea textului referatului biblic despre creatie, porneste de la distinctia introdusa pentru prima data in teologie de Sf. Atanasie cel Mare, intre nasterea din veci din Tatal si facere, ca aducere la existenta a lumii de Dumnezeu, motiv pentru care trebuie sa se foloseasca termenul de cosmogeneza (crearea lumii) de catre Dumnezeu si nu termenul de cosmogonie (nasterea lumii) din Dumnezeu.
Sintagmele “facere a lumii” si “a facut Dumnezeu” (Fc 1,1), indica un inceput al existentei ei, nu e o emanatie, ci e opera vointei libere a lui Dumnezeu, Care a adus totul la existenta “din nimic”. Prin aceasta se arata diferenta ontologica dintre creatie si Creator, dar si fata de toate sistemele cosmologice, filozofice si religioase necrestine, intrucat numai “prin credinta intelegem ca prin cuvantul lui Dumnezeu s-au intemeiat veacurile (lumile), cele ce se vad s-au facut din cele ce nu se vad (din nimic)” (Evr 11, 3).
Ordinea “zilelor” creatiei e mai mult logica, urmand sa exprime planul si implicarea directa a lui Dumnezeu in aducerea la existenta si in organizarea universului”. Fiecare “zi” e o “dimineata” fata de cea anterioara, adica o depaseste prin concretizarea planului lui Dumnezeu despre lume, dar “seara” pentru ceea ce urmeaza (si pe care o depaseste printr-o noua precizare a intentiei divine).
Crestinismul a nuantat aceasta doctrina insistand pe dragostea extinsa la creatie printr-un Dumnezeu al comuniunii - Sfanta Treime. Astfel, in ziua intai (Fc 1, 3-5), inceputul organizarii cosmosului, Dumnezeu a creat lumina separand-o de intunericul initial si pe care a numit-o “zi”, iar intunericul “noapte”, care este pamantul “nevazut si neintocmit”. “Apele, energiile pline de viata”, sunt activate acum prin energiile Duhului la porunca lui Dumnezeu.
Analogia “apei” arata inconsistenta si dinamica pamantului, originar. Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, “nu era o apa simpla, ci era o energie plina de viata… in miscare care se framanta si cuprindea totul”, iar purtarea Duhului peste ape, dupa Sf. Vasile cel Mare, inseamna ca Duhul, Domnul de viata Facatorul, “pregatea apele pentru nasterea vietii”.
Versetul cu care incepe Sfanta Scriptura este : "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul." (Fac. 1, 1). Primul cuvant, "bereschit" (in varianta originala ebraica) desi este tradus prin cuvantul "la inceput" nu are o semnificatie temporala. Deoarece textul plin de simbolism al Facerii nu poate fi inteles ca o descriere a crearii lumii intr-un timp natural, cuvantul ”bereschit” nu subliniaza existenta unui moment temporal initial.Poate o traducere mai potrivita ar fi redat alt sens al cuvantului ebraic, care mai poate fi tradus prin "in general", "in principiu". Aceasta traducere ne plaseaza intr-o alta perspectiva ce nu se lasa subjugata de mentalitatea conditionata temporal. Traducerea lui bereschit prin "in general" sau "in principiu" ne releva nu atat actul creator in desfasurare al Dumnezeirii ci sfatul de taina al actiunii profund launtrice intratreimice in care Dumnezeu gandeste toata creatia in general.
Aceasta perspectiva ne obliga sa renuntam la o hermeneutica bazata exclusiv pe stiinta omeneasca, in intregime conditionata de legile naturale ale existentei temporale si ne cere un efort pentru a contempla duhovniceste taina originilor. Astfel, pare fada orice incercare de a identifica prin mijloace stiintifice o origine plasata in temporalitate. „Bereschit” poate semnifica o indivizibilitate a cosmosului si o instantaneitate a gandirii lui Dumnezeu in sfatul Sau de a concepe creatia ca intreg, cer si pamant.
Sfantul Vasile cel Mare mentioneaza in acest sens: "Poate ca s-a zis: Intru inceput a facut din pricina ca facerea cerului si a pamantului s-a facut intr-o clipita si in afara de timp, deoarece inceputul este ceva indivizibil si fara dimensiune. Dupa cum inceputul caii nu e calea, iar inceputul casei nu e casa, tot asa si inceputul timpului nu e timpul, dar nici cea mai mica parte din timp. Iar daca cineva s-ar ambitiona sa spuna ca inceputul este timp, stie acela ca imparte inceputul in partile timpului, adica in inceput, in perioada de la mijloc si in perioada de la sfarsit. Este insa cu totul de ras sa te gandesti la un inceput al inceputului".
Al doilea verset al Sfintei Scripturi precizeaza: "Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor" (Fac. 1, 2). Faptul ca pamantul era neintocmit si gol, iar apele erau coplesite de intuneric exprima o unitate nediferentiata a creatiei, o lipsa de randuiala care nu mai inseamna nonfiinta, dar inca nici existenta buna si frumoasa.Totusi, aceasta expresie arata dorinta lui Dumnezeu de a randui un cosmos in care a sadit un potential de devenire ce poate fi actualizat intr-o conformitate cu voia dumnezeiasca, dar numai prin impartasirea de Cuvantul creator al lui Dumnezeu. Aceasta posibilitate de inaltare catre asemanarea dumnezeiasca evidentiaza inca dintru inceput un sens eshatologic al creatiei, ce nu poate fi actualizat autonom, ci teonom.
La crearea lumii participa nu doar Tatăl, ci si Fiul si Duhul Sfant. Sunt mai multe versete din Sfanta Scriptura care arata participarea lui Hristos si a Duhului Sfant la facerea lumii. In Evanghelia lui Ioan se marturiseste: "Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut." (Ioan 1, 3). Mai multe texte pauline evidentiaza calitatea de Logos Creator si Proniator a lui Hristos, Alfa si Omega creatiei. Astfel avem urmatoarele versete: "Pentru ca de la El si prin El si intru El sunt toate." (Rom. 11, 36);"Mie, celui mai mic decat toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta, ca sa binevestesc neamurilor bogatia lui Hristos, de nepatruns, si sa descopar tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse in Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos." (Efes. 3, 8-9).
Calitatea de Logos Creator si Mantuitor a lui Hristos este prezentata exemplar in textul Epistolei catre Coloseni a Sfantului Apostol Pavel: "Pentru ca intru El au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute, si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie incepatorii, fie stapanii. Toate s-au facut prin El si pentru El. El este mai inainte de toate si toate prin El sunt asezate. Caci in El a binevoit Dumnezeu sa salasluiasca toata plinirea. Si printr-Insul toate cu Sine sa le impace, fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, facand pace prin El, prin sangele crucii Sale”.(Colos. 1, 16-20).
Disponibilitatea materiei create de a primi energia necreata a Duhului Sfant e subliniata de versetul din Facere 1, 2. "Aceste cuvinte arata ca in ape era o energie plina de viata; nu era o simpla apa statatoare si nemiscatoare, ci miscatoare, care avea putere de viata in ea. Ca ceea ce-i nemiscator este negresit nefolositor, pe cand ceea ce se misca este capabil sa faca multe". (Sfantul Ioan Gura de Aur).
Puterea de viata din apa nu este autonoma de Dumnezeu, nu e o capacitate naturala de a produce viata prin ea insasi, ci e vorba de puterea harului care strabate materia creata inca de la inceputul creatiei, de energia necreata ce sustine intreaga creatie.
Dumnezeu ar fi putut sa faca intreaga creatie intr-o clipa, dar a creat-o treptat din nemarginita Lui iubire fata de om, pentru ca stiind bine despre cele create, sa nu ramanem la gandurile noastre, ci sa ne inaltam mintea spre Dumnezeul Creator al universului. "Nu putea, oare, mana Lui cea atotputernica si nesfarsita Lui intelepciune sa aduca la fiinta pe toate si intr-o singura zi? Dar pentru ce spun eu intr-o singura zi? Putea sa le aduca intr-o clipita! Dar pentru ca Dumnzeu n-a adus la fiinta pentru trebuinta Lui nimic din cele ce sunt - ca El nu are nevoie de nimic, fiind desavarsit, ci a facut totul din pricina iubirii Sale de oameni si a bunatatii Lui - pentru aceea le creeaza treptat, iar prin gura fericitului profet ne invata lamurit despre cele ce s-au facut, pentru ca, stiindu-le bine, sa nu cadem in greselile celor ce judeca manati de ganduri omenesti". (Sfantul Ioan Gura de Aur)
In ziua a doua Dumnezeu a separat apele de deasupra cerului de cele de dedesubt. "Si a zis Dumnezeu: Sa fie o tarie prin mijlocul apelor si sa se desparta apele de ape! Si a fost asa. A facut Dumnezeu taria si a despartit apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei. Taria a numit-o Dumnezeu cer." (Fac. 1, 6-8).
Multe dintre conceptiile din antichitate au incercat sa arate identitatea materiala a realitatii numite, "cer", ajungandu-se la o intelegere destul de statica a cerului.
Semnificatia cerului nu este atat una materiala, cat una spirituala, care evidentiaza prezenta lui Dumnezeu in lume, cerul (inclusiv in forma materializata cunoscuta noua) fiind prin excelenta simbolul divinitatii si mediul de slavire a lui Dumnezeu. Polivalenta semantica a cuvantului "cer" este mai vadita in limba ebraica, unde cuvantul la singular are si conotatie de plural, astfel cerul insemnand de fapt si ceruri. De aceea in Sfanta Scriptura intalnim numeroase expresii cu aceasta ambivalenta. De exemplu avem in Psalmul 67, 34: "Cantati Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre rasarit." sau intalnim expresia. "Laudati-L pe El cerurile cerurilor si apa cea mai presus de ceruri, sa laude numele Domnului, ca El a zis si s-au facut, El a poruncit si s-au zidit." (Ps. 148, 4-5).
In ziua a treia are loc explozia vegetatiei pe pamant. Faptul ca pomii au aparut pe uscat fara ajutorul soarelui contravine legilor stiintifice cunoscute de noi astazi. Sunt unii care spun, din perspectiva evolutionista, ca soarele si stelele au fost create inca din ziua intai a creatiei. Dar Sfantul Ioan Gura de Aur contrazice aceasta afirmatie. Dimpotriva, el arata in mod explicit ca vegetatia n-a avut nevoie de soare pentru a fi adusa la existenta. Sfantul Ioan Gura de Aur insista asupra acestui fapt tocmai pentru a evidentia puterea lui Dumnezeu si dependenta creatiei de Creator, eliminand astfel orice tendinta de a interpreta aparitia vietii vegetale pe pamant ca o expresie a legilor naturale pe care noi le cunoastem astazi.
In acest sens, plecand de la versetul din Fac. 1, 12: "Pamantul a dat din sine verdeata: iarba, care face samanta, dupa felul si asemanarea ei, si pomi roditori, cu samanta, dupa fel, pe pamant", spune: "Gandeste-mi-te aici, iubite, cum s-au facut toate pe pamant la cuvantul Stapanului. Nu era om care sa-l lucreze, nu era plug, nu erau boi de ajutor, nu avea pamantul nici vreo alta ingrijire, ci a auzit numai porunca si indata a dat rodurile lui. De altfel dumnezeiasca Scriptura indreapta lipsa de judecata de mai tarziu a oamenilor, istorisindu-ne cu de-amanuntul toate, in ordinea creatiei lor, ca sa surpe palavragelile celor ce graiesc in zadar, intemeiati pe propriile lor ganduri, si care incearca sa spuna ca pentru cresterea roadelor e nevoie de ajutorul soarelui. Sunt si altii care incearca sa atribuie asta chiar unora dintre stele. De aceea ne invata Duhul cel Sfant ca, inainte de crearea acestor stihii, pamantul, ascultand de cuvantul si porunca lui Dumnezeu, a dat toate semintele, fara sa aiba nevoie de ajutorul cuiva". (Sfantul Ioan Gura de Aur)
Sfantul Vasile cel Mare, pentru a-i face pe credinciosi sa-si indrepte admiratia spre Dumnezeu din contemplarea celor create, sustine aparitia plantelor inaintea soarelui. Verdeata pamantului si intreaga vegetatie ce impodobeste pamantul nu-si datoreaza existenta luminiii solare, nici ostenelii omului, ci puterii creatoare a lui Dumnezeu. In felul acesta este combatuta credinta pagana in divinitatea soarelui. Sfantul Vasile cel Mare mentioneaza: "Pentru ca unii soscotesc ca soarele este cauza celor ce rasar din pamant, ca adica prin atractia caldurii lui scoate la suprafata pamantului aceasta podoaba inainte de facerea soarelui, ca sa inceteze cei rataciti sa se mai inchine soarelui, ca unuia care ar fi cauza vietii. Daca vor ajunge sa creada ca toate cele care fac podoaba pamantului sunt inainte de facerea soarelui, atunci vor parasi nemasurata lor admiratie ce o au pentru soare, gandindu-se ca soarele este mai nou in ce priveste facerea lui decat iarba si plantele".
In ziua a patra Dumnezeu a facut luminatorii: "Si a zis Dumnezeu: Sa fie luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pe pamant, sa desparta ziua de noapte si sa fie semne ca sa deosebeasca anotimpurile, zilele si anii, si sa slujeasca drept luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pamantul." (Fac. 1, 14-15). Aceasta zi constituie o piatra de poticneala, deoarece cosmologiile stiintifice postuleaza intaietatea cronologica a soarelui fata de pamant si vegetatie. Sfintii Parinti insista asupra faptului ca soarele a fost facut ulterior pamantului si pentru a sluji ca luminator al acestuia,dar si pentru faptul ca multe din popoarele antichitatii au zeificat soarele, inchinandu-se lui, in locul adevaratului Dumnezeu.
Soarele e vazut ca un element functional si nu atat ca unul generator de viata (cum se crede in contemporaneitate). Am prezentat anterior cateva texte patristice care evidentiaza primatul pamantului comparativ cu soarele.
Sfantul Vasile cel Mare vorbind despre faptul ca pamantul era netocmit, afirma ca si cerul era netocmit, el neavand inca soarele, luna si stelele. Precizeaza Sfantul Vasile cel Mare: "Pe buna dreptate Scriptura a numit pamantul netocmit. Acelasi lucru il putem spune si despre cer. Nici nu era inca terminat si nici nu primise propria lui podoaba; nu era luminat nici de luna, nici de soare si nici incununat cu cetele de stele. Inca nu se facusera acestea. Deci n-ai pacatui fata de adevar daca ai spune ca si cerul era netocmit".
Din perspectiva duhovniceasca nu o abordare cronologica a textului Facerii este importanta. O apropiere duhovniceasca de text va reliefa importanta pamantului comparativ cu soarele, deoarece viata omului are loc pe acest pamant, cadru al luptelor sale duhovnicesti unde el se nevoieste pentru obtinerea mantuirii si transfigurarea intregii lumi.
Dorinta de a fixa aparitia soarelui inaintea pamantului, asa cum ne-o cere logica aparenta, exprima tendinta de a explica in mod natural fenomenele lumii. Dar am vazut ca in zilele creatiei, legile care guvernau cosmosul nu se ghidau dupa cele cunoscute de noi astazi si care cer in mod categoric existenta soarelui pentru a fi posibila vreo forma de viata pe pamant. Dimpotriva vedem ca lumina nu era data nici de soare, nici de luna, iar vegetatia nu avea nevoie de fotosinteza ca sa traiasca. Toata creatia traia in mod vizibil prin Dumnezeu. Pentru cineva preocupat de viata duhovniceasca esentiala este centralitatea lui Dumnezeu in existenta concreta. Nici o alta realitate creata oricat de grandioasa ar fi nu poate sa tina locul lui Dumnezeu.
Tendinta de a incerca sa atribuim printr-o aceeasi logica pe care o avem acum, lumii primordiale o functionare a vietii planetei noastre in functie de soare, implica o abdicare de la perspectiva duhovniceasca. Ea constituie o incercare de explicare naturalista si autonoma a lumii.Atat in lumea de dinainte de cadere, cat si in Imparatia lui Dumnezeu, lumina nu vine de la soare ci de la Dumnezeu. Hristos este Lumina lumii. Textul Apocalipsei, vorbind de cetatea lui Dumnezeu arata inutilitatea luminatorilor naturali intr-o astfel de cetate: "Si cetatea nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul." (Apoc. 21, 23).
In ziua a cincea relatata in Fac. 1, 20-23 Dumnezu a facut vietuitoarele. Evolutionismul transformist considera ca speciile deriva unele din altele, inclusiv omul provenind dintr-un anumit stramos comun cu maimuta. Fara a ramane tributari unei astfel de gandiri, exclusiv supranaturalista, crestinii pledeaza pentru o asumare a unei reprezentari sinergice: divina si naturala, naturalul structurandu-se prin supranatural.
Dumnezeu creeaza vietuitoarele si totodata daruieste o capacitate potentiala pamantului si apei de a naste vietuitoare. Evolutionismul naturalist insista pe o dezvoltate progresiva si autonoma a speciilor una din alta, in functie de hazardul conditiilor naturale. Este exclusa astfel prezenta proniatoare a lui Dumnezeu. Dar si creationismul in forma lui severa tinde sa uite de dinamica intrinseca a creatiei, de capacitatea structurala a creatiei (data tot de Dumnezeu) de a inainta spre Creatorul ei.
Principiul teandric e concretizat si se verifica atat la nivelul cel mai intim al partilor creatiei, dar si la creatie in intregul ei. Astfel acest principiu se observa in cazul fiecarui lucru prin faptul ca Dumnezeu creeaza ratiunea divina specifica fiecarui lucru, dar conformitatea lucrului cu propria sa ratiune cere o reciprocitate din partea creatiei. Actualizarea si conformarea lucrului cu ratiunea sa divina exprima dinamica creatiei. In acest sens putem vorbi de o dinamica a creatiei (dar nu de o evolutie transformista). Fiecare lucru ramane in cadrul speciei lui, deoarece nici un lucru nu-si poate schimba ratiunea divina conferita de Dumnezu.
Sfintii Parinti arata ca fiecare fel de vietuitoare s-a facut deodata si acest fel isi pastreaza firea pana la plinirea vremii. Nu poate fi vorba de o trecere a vietuitoarei dintr-un fel in altul. In schimb pot exista o multitudine de variatii in cadrul aceluiasi fel. De obicei Sfintii Parinti inteleg prin "fel" acele fapturi care sunt capabile sa reproduca urmasi fertili. Fie ca e vorba de planta sau animal, fiecare "fel" isi pastreaza caracteristicile.
Marturiile patristice ne fac sa intelegem importanta fiecarui lucru creat, faptul ca fiecare entitate creata participa la rostul intregii creatii, nefiind lipsita de semnificatie. Chiar daca la un moment dat noi nu putem recunoaste rostul anumitei realitati create, nu inseamna ca ea este lipsita de sens. Sfantul Ioan Gura de Aur precizeaza: "Cine va indrazni sa blameze cele facute? Nimic nu s-a facut in zadar, nimic nu s-a facut fara rost! N-ar fi fost laudate de Creator, daca n-ar fi fost create spre oarecare trebuinta! Nu este creat nimic fara vreun scop oarecare, chiar daca noi oamenii nu suntem in stare sa cunoastem cu precizie scopul fiecarei creaturi".Relativismul speciilor care lasa sa se inteleaga ca o specie se poate transforma in alta, precum si incrucisarile facute de om pentru a obtine diferite soiuri de plante si animale, pot favoriza si un relativism moral si totodata sa impulsioneze sentimentul demiurgic al omului. Daca omul a evoluat de la o specie inferioara si el, in continuare, se afla in acest proces evolutiv, morala care i se propune in treapta pe care se afla el acum este una relativa. Din acest punct de vedere morala crestina (si nu numai) este considerata ca fiind demodata, anacronica, fiind perceputa ca un sistem de interdictii ce incatuseaza libertatea exuberanta a omului.
Viata duhovniceasca traita in conformitate cu poruncile lui Dumnezeu in loc sa fie vazuta ca o eliberare din sclavia patimilor, ca o adevarata implinire este asociata cu o existenta impregnata de frustrari. Teoria cosmologica a evolutiei naturale favorizeaza eliberarea de opresiunea moralei religioase.
In contrast cu relativismul propus de evolutionismul natural gandirea patristica subliniaza integritatea si diversitatea "felurilor", tocmai aceasta integritate servind ca model invierii trupurilor. "In tot ceea ce rodeste, firea ramane credincioasa siesi. Samantele unui fel nu pot fi schimbate intr-un fel de planta, nici nu dau la iveala roade deosebite de propriile samante, astfel incat oamenii sa rasara din serpi si carnea din dinti; cu atat mai mult e de crezut, asadar, ca tot ceea ce s-a semanat va rasari din nou in propria fire, ca rodul granelor nu se deosebeste de samanta, ca cele moi nu rasar din cele tari, nici cele tari din cele moi, si nici otrava nu se schimba in sange; ci carnea se reface din carne, oasele din oase, sangele din sange, umorile trupului din trupuri. Mai puteti deci voi, paganilor, cei ce sunteti in stare sa sustineti ca exista schimbare, sa mai tagaduiti reasezarea firii?". (Sfantul Ambrozie)
In ziua a sasea Dumnezeu l-a creat pe om ca o incununare a intregii creatii. Omul a fost chemat ca un veritabil partener la desavarsirea creatiei. Asumandu-si cele zidite in maniera duhovniceasca, omul ar fi putut contempla ratiunile adanci si duhovnicesti ale lumii, implinind astfel sensul eshatologic al creatiei.Dar sensul autentic al creatiei, cu siguranta este de natura eshatologica, deoarece creatia nu isi este autosuficiena siesi, ci aspira la comuniunuea profunda cu Creatorul ei. In momentul in care creatia este redusa la aspectul sau material, fiind asumata de om exclusiv dintr-o perspectiva consumista, omul nu doar ca-si rateaza propria vocatie, dar denatureaza si sensul intregului cosmos.
Sfintii Parinti vorbesc de o existenta a raiului pe pmant. Astfel, Sfantul Ambrozie scrie: "Ia seama ca Dumnezeu a asezat pe om in rai nu pentru chipul lui Dumnezeu, ci pentru trupul omului. Netrupescul nu traieste intr-un loc. El l-a asezat pe om in rai tot asa cum a asezat soarele in cer".
Faptul ca raiul este localizat si intr-un spatiu pe pamant, neramanand astfel la o stare sufleteasca este confirmat si de Sfantul Ioan Gura de Aur. Acesta ia atitudine impotriva acelora care cred ca raiul tine doar de cer ca realitate nevazuta. Dar existenta pe pamant a raiului mai are o semnificatie: aceea de a sublinia legatura interna intre pamantul creat si imparatia lui Dumnezeu, corespondenta celor doua realitati. Referindu-se la localizarea terestra a raiului, Sfantul Ioan Gura de Aur marturiseste: "Fericitul Moise a lasat in scris si numele locului, ca sa nu poata insela mintile oamenilor simpli, cei ce voiesc sa flecareasca zadarnic si sa spuna ca raiul nu a fost creat pe pamant, ci in cer, si sa viseze si alte basme la fel ca acestea. Daca, chiar cu toata precizia folosita de dumnezeiasca Scriptura, unii din cei ce se lauda cu elocinta lor si cu intelepciunea lor lumeasca indraznesc sa graiasca impotriva celor scrise in Scriptura si sa spuna ca raiul n-a fost facut pe pamant si altele decat cele spuse de dumnezeiasca Scriptura, daca gandesc cum nu este scris, ci impotriva celor scrise, si socot ca cele spuse despre pamant sunt spuse despre cer, unde n-ar fi alunecat acestia daca fericitul Moise, miscat de Duhul Sfant, nu s-ar fi folosit de aceste cuvinte smerite si de pogoromant?".
Nu trebuie sa fim subjugati de iluzia construirii unui rai localizat pe pamant sau in alta parte, concentrarea noastra trebuind sa se indrepte spre imbunatatirea duhovniceasca. Dar, orice progres duhovnicesc atrage dupa sine o schimbare a mediului in care traim, face mai straveziu spatiul vietuirii noastre. Localizarea raiului pare sa se refere la un loc mai inalt decat tot pamantul, ceea ce ar corespunde unei efective inaltari de pe pamant (de exemplu rapirea Sfantului Apostol Pavel sau experientele suprafiresti traite de mai multi sfinti). Aceasta nu inseamna ca trebuie sa cadem prada unei interpretari materialiste, sensibile ale raiului, dar nici sa ramanem prizonierii unor scheme dualiste, ce separa inteligibilul de sensibil. Astfel putem ramane consecventi cu o interpretare si intelegere duhovniceasca a raiului, fara sa-i contestam existenta sensibila localizata intr-un spatiu
Sfantul Ioan Damaschinul scrie: "Si acesta este paradisul dumnezeiesc, plantat in Eden cu mainile lui Dumnezeu camara intregii bucurii si veselii. Caci Eden inseamna desfatare. Este situat in partea de rasarit, mai sus decat tot pamantul".
Dupa ce Dumnezeu si-a implinit lucrarea Sa creatoare “in ziua a VII-a S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le facuse” (Fc 2, 2-3). Odihna lui Dumnezeu nu inseamna insa incetarea lucrarii divine, ci un alt mod al prezentei active a lui Dumnezeu in univers”; nu inseamna deci o retragere sau absenta a lui Dumnezeu din creatie, ci ca planul lui Dumnezeu din veci cu privire la creatie a fost adus la indeplinire si ca ea se va implini actual prin odihnirea tuturor in Dumnezeu, in Hristos Logosul Creator si Mantuitor, inceputul si sfarsitul a toate.
Omul a fost creat ca o incununare a lumii avand menirea sa transfigureze intreg cosmosul printr-un consecvent urcus catre Dumnezeu. Recunoscandu-se pe sine ca fiind chip al Logosului si asumandu-si creatia intr-o maniera duhovniceasca, intuind ratiunile dumnezeiesti din lume, omul ar fi inaintat tot mai mult cu creatia intreaga catre Dumnezeu. Dar, optand pentru autonomie, omul renunta la adevarata viata, nascocind cele ce nu sunt, scufundandu-se astfel in iluzoriu. Asumandu-si lumea intr-un mod patimas, omul renunta la felul de a fi dumnezeiesc pentru a inclina spre vietuirea trupesca.
In conceptia scripturistica si patristica, pamantul, ca salas al omului este centrul universului. Din acest punct de vedere viziunea biblica si patristica asupra lumii ramane una consecvent traditionala. Ramanand blocati in modelele propuse de cultura si stiinta din contemporaneitate, ce postuleaza primatul soarelui in raport cu pamantul, nu ne vom putea deschide mintile fata de autenticitatea viziunii patristice, ramanand insensibili si neputinciosi in fata tainelor dumnezeiesti.
Rugaciunea si trezvia reprezinta lucrarea omului prin care se poate ajunge la transfigurarea creatiei. Recuperarea sensului originar al existentei umane ce determina implinirea destinului comun al omului si al lumii este de mare insemnatate, mai ales astazi, cand omul vede in natura un bun de exploatat in scopuri utilitariste, folosindu-se de tehnica performanta de care o detine. Tocmai in aceste conditii este de o relevanta si mai mare importanta sporirea duhvniceasca pentru a ajunge la o viziune filocalica asupra lumii in care sa contemplam cu uimire taina creatiei lui Dumnezeu.



Bibliografie:
1.Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1975;
2.Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu si Pr. Asist. Dr. Sorin Şelaru, Dumnezeu-Tatăl şi viaţa Preasfintei Treimi,
Editura Trinitas - Bucureşti 2010;
3.Pr.prof.dr.Isidor Todoran si Arhid.prof.dr. Ioan Zagrean, Teologia Dogmatica, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1991;