PĂMÂNTUL

Bianca Daria BORCAN

Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii ‘’Gheorghe Airinei”, Bucureşti


„ Zilnic călcăm în picioare pământul care ne hrăneşte ”
Valeriu Butulescu

Pământul, numit și Terra sau „Planeta albastră” este în sistemul solar a treia planetă ca distanță față de Soare și a cincea ca mărime. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă din sistemul solar și singura din Univers cunoscută ca adăpostind viață.
Terra s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde de ani, iar singurul ei satelit natural, Luna, numită și Selena după zeița lunii Selene a început să o orbiteze puțin timp după aceea. Suprafața Pământului este acoperită în proporție de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid și "uscat". Zona acoperită de apă este împărțită în oceane, iar uscatul se subâmparte în continente.
De la formarea sa, Pământul a trecut prin numeroase procese geologice şi biologice majore, astfel încât toate urmele condiţiilor sale iniţiale au fost şterse. Suprafaţa exterioară a planetei este împărţită în mai multe plăci tectonice care de-a lungul timpului se deplasează unele faţă de celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte şi lichid), fiind format din mantaua topită şi miezul metalic generator al câmpului magnetic. Condiţiile atmosferice şi de la suprafaţă, care au permis apariţia vieţii pe Pământ au fost la rândul lor influenţate în mod decisiv de către diversele forme de viaţă. Acestea se află într-o balanţă ecologică fragilă, în permanentă schimbare. Între Terra şi restul Universului există o permanentă interacţiune. Astfel, Luna este cauza mareelor. În afară de asta, ea a infuenţat continuu viteza mişcării de rotaţie a Terrei. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Terra, forţa de atracţie numindu-se gravitaţie, iar acceleraţia cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitaţional se numeşte acceleraţie gravitaţională. Pe baza anumitor descoperiri geologice oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare şi de celelalte planete ale sistemului solar. La început sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, dând naştere scoarţei terestre. Emanaţiile de gaze şi erupţiile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă alături de gheaţa din comete au format oceanele. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct şi eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă şi a dat naştere stratului protector de ozon. Înglobarea celulelor mai mici în unele mai mari a avut ca rezultat naşterea celulelor complexe, numite eucariote. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de ţesuturi, din acestea rezultând din nou viaţă, în formă unor adevărate organisme multicelulare, apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiaţiile ultraviolete ucigaşe, viaţa avea să se împrăştie pe toată suprafaţa Terrei.
De-a lungul sutelor de milioane de ani continentele s-au tot reunit şi despărţit pe măsură ce se modela şi suprafaţa Pământului. În cadrul acestor modelări, continentele s-au unit şi au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut despre care avem informaţii solide, Rodinia, s-a destrămat însă din nou acum aproximativ 750 de milioane de ani. Văzut din spaţiul extraterestru, o mare parte din Pământ prezintă culorile albastru închis şi alb datorită oceanelor, straturilor de gheaţă de la poli şi a norilor din atmosferă.
Din păcate, această planetă are de suferit din cauza noastră, a oamenilor, noi care ar fi trebuit să fim primii care să o protejăm. Deteriorarea continuă a mediului, inclusiv a zonelor declarate rezervaţii naturale, dispariţia zonelor verzi, limitarea resurselor naturale, încălzirea globală este rezultatul poluării planetei ca urmare a activităţii oamenilor.
Principalele cauze care duc la degradarea sau distrugerea componentelor ecosferei sunt:
• cererea mare de resurse naturale stimulată de creşterea populaţiei umane şi de creşterea economică;
• incapacitatea populaţiei de a aprecia urmările pe termen lung ale activităţilor sale datorită indiferenţei;
• incapacitatea pieţelor economice de a recunoaşte valoarea reală a capitalului natural şi de a estima valoarea sa la nivel local;
• incapacitatea factorilor de decizie de a reglementa utilizarea componentelor ecosferei în funcţie de schimbările ierarhiei de valori umane şi de atitudinile culturale;
• incapacitatea politicilor guvernamentale de a frâna şi stopa supraexploatarea capitalului natural;
• creşterea ratei migraţiilor umane (atât de la sat la oraş cât şi între ţări şi continente) şi a comerţului internaţional.


Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor. Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.
Poluarea apelor
Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile defrişate, pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. De exemplu, când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor dealurilor, ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri, acoperind pietrişul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele. Apa fiind principalul vehicul al pesticidelor, ele distrug sau ameninţă echilibrul biologic al unităţilor acvatice. Şi unele îngrăşăminte chimice pot fi dăunătoare, de exemplu, azotaţii în surplus se pot uni cu materiile organice în fermentaţie dând azotaţi care distrug fauna acvatică. O altă cauză a poluării apelor este poluarea radioactivă cauzată de diferite laboratoare şi uzine atomice care evacuează ape radioactive. Staţiile de epurare reprezintă principalul mijloc pentru tratarea apelor poluate, mai ales a celor menajere. Se aplică mai întâi un ,,pretratament” care reţine materiile grosiere, nisipurile şi chiar uleiurile şi grăsimile. Apoi se face tratarea de epurare propriu-zisă în ,,bazine de oxidare”. Există totuşi o serie de săruri, toxine, pesticide, hidrocarburi care trec şi prin acest filtru.
Pentru apele marine există convenţii care prevăd obligaţia fiecărui stat de a avea în porturi instalaţii pentru colectat reziduri de hidrocarburi precum şi interdicţia totală de a vărsa reziduri petroliere în mare.
Poluarea solului
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un proces foarte lung şi care poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi important pentru toată producţia agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.
Pesticidele sunt folosite în scopul de a distruge activitatea insectelor dăunătoare, a rozătoarelor, ciupercilor. Ele au adus servicii imense, distrugând insecte care transmit microbi sau care consumau până la 50% din recolte. Unele din aceste substanţe se degradează lent, acumulându-se în unele plante sau animale consumate de om. Un alt aspect al poluării solului sunt gunoaiele. Pentru protejarea solului trebuie ca resturile menajere să fie strânse în pubele şi duse la groapa de gunoi. Gunoiul menajer trebuie sortat în vederea reciclării. Totuşi, ar trebui să evităm generarea de deşeuri. De exemplu, plasticul este cel mai folosit material şi în acelaşi timp cel mai poluant, descompunându-se într-o perioadă foarte mare de timp.
Poluarea aerului
Una din cele mai mari probleme este încălzirea globală (efectul de seră), o creştere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon şi alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Defrişarea pădurilor este factorul principal al încălzirii globale. Omenirea pierde anual păduri de circa 20 de milioane de hectare, o suprafaţă egală cu teritoriul Marii Britanii, defrişări care au drept consecinţă emiterea a milioane de tone de dioxid de carbon. Deşi ritmurile de despădurire sunt diferite în diverse regiuni ale lumii, specialiştii sunt unanimi în a prognoza că dacă nu se vor lua măsuri şi ritmul actual al despăduririlor se va menţine, dispariţia completă a acestora va avea loc până la sfârşitul acestui secol, urmările asupra mediului şi chiar asupra vieţii pe Terra fiind inestimabile. Europa si America de Nord au reuşit stoparea procesului de despădurire după mai multe secole, potrivit unui raport recent al ONU. Ţările care mai au probleme serioase în gestionarea zonelor împădurite sunt cele sărace sau măcinate de conflicte, în vreme ce în Statele Unite despădurirea a staţionat, iar in Europa a dat înapoi. Regiunile cu cea mai înaltă rată de despădurire au rămas, potrivit raportului ONU, Africa, America Latină şi zona Caraibelor. Experţii indică cifre îngrijoratoare: 32 milioane de acri de pădure dispar în fiecare an, totuşi despădurirea în cifre nete, diferenţa între ce se taie şi ce se plantează, a scăzut într-un deceniu de la 22 milioane la 17 milioane de acri pe an. Creşterea temperaturii aerului va duce la topirea gheţarilor, la încălzirea oceanului planetar, contribuind la ridicarea nivelului acestuia. Sunt afectaţi şi curenţii oceanici şi circuitul hidrologic. Schimbările climatice vor induce modificări majore în distribuţia organismelor vii pe glob.
Contribuţia activităţilor omului la modificările climatice este realizată „cu succes” atât prin defrişarea fără măsură a pădurilor, cât şi alte procese dăunătoare mediului cum ar fi arderea combustibililor fosili (păcura şi cărbunele) pentru producţia de energie electrică şi termică, arderea combustibililor fosili (benzina şi motorina) pentru transporturi, producţia de ciment pentru construcţii (o tonă de ciment eliberează o tonă de CO2), producţia de oţel şi de materiale sintetice. Marile întreprinderi sunt obligate să monteze filtre pentru reducerea noxelor.

Figura1
Toate aceste probleme pot duce la sfărşitul vieţii pe Terra şi de aceea lupta instituţiilor de protecţie a Pământului nu mai este suficientă fără sensibilizarea oamenilor, începând de la o vârstă fragedă. Un rol important îl au şcoala şi familia. De fiecare dintre noi depinde să schimbăm viitorul planetei Pământ. Pentru aceasta sunt necesare campanii de sensibilizare şi educare (seminarii,conferinţe,forumuri) în scopul protecţiei mediului înconjurător. Un prim pas pe care îl putem face, noi tinerii este să ne oferim voluntari şi să ne aducem aportul nostru în lupta pentru protecţia vieţii. Micile gesturi, din partea noastră, adunate pot duce la un final fericit.



















Bibliografie
[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83m%C3%A2nt
[2] http://www.1asig.ro/Defrisarea-padurilor-factorul-principal-al-incalzirii-globale-articol-2,3,100-29750.htm
[3] http://www.ecomagazin.ro