Postări populare

marți, 3 mai 2011

PEŞTERA MUIERILOR


PEŞTERA MUIERILOR

prof.Ioana LUNGU
Grup Şcolar Industrial General Magheru şi Colegiul Tehnic Forestier, judeţul Vâlcea


Pestera Muierilor, splendid monument a! naturii, este situată geografic în Depresiuea Getică a Oltenïei, traversând calcarele jurasice-neocomiene ale râului Galbenul. Numele de Peştera Muierilor, aşa cum au denumit-o vechii locuitori ai comunei Baia de Fier, provine din faptul că, în timpuri străvechi, bântuite de războaie, pe când bărbaţii plecau la luptà împotriva celor care le încălcau ţara, femeile şi copii se ascundeau în această peşteră, transformată în adăpost bine apărat şi nedescoperit de către năvălitori.
Galeriile rezultate ca urmare a carstificârii calcarelor datorită apei infiltrate din râul Galbenul, de-a lungui liniei de fractură nord-nord-vest spre sud-sud-est însumează o lungime de aproxïmativ 3600 m şi sunt dispuse 4 niveluri de carstificare. Nivelul inferior subîmpărţit în două sectoare: nordic (1500 m) si sudic (880 m) prezintà importanţă ştiinţifică. constituind rezervaţia speologică şi fiind inaccesibil turiştilor. Etajul superior situat la 40 m altitudine faţă de talvegul văii se compune dintr-o galerie orizontală lungă de 573 m, electrificată şi amenajată pentru vizitare.
În gura nordicâ de acces ajungem după aproape 20 m într-o zonă în care abundă stalactite care căptuşesc plafonul, alcătuind sub lucirea reflectoarelor o masă compactă de ţurtţuri. Sub tavanul împodobit se ridică majestuoasă o formaţiune stalagmitică ale cărei reliefuri par veritabile tuburi de orgă.
O colonie de lilieci pendulează în Cupola de 17 m înălţime, emiţând un sunet asemenea unui clopoţel de argint, sunet care este ritmat de picăturile de apă. Spre Est, după numeroşi bolovani, se strecoară o rază de soare care pătrunde prin gura estică a peşterii, gură care se deschide în versantul abrupt al Cheilor Galbenului.
În galeria principală electrificată, se continuă spre sud varietatea coloanelor stalagmitice, care atinse eu un corp dur emit sunete asemănătoare unei orgi electronice. La câţiva rnetri, într-o sală înaltă şi largă se află reconstituit scheletul unui Ursus spelaeus. La câţiva paşi podeaua este presărată cu numeroase bazinete uneori pline cu apă, mai ales primăvara. Această zonă poartă numele de Bazinele Mari.
La câţiva zeci de metri, într-o sala spaţioasă, o formaţiune stalagmitică îmbrăcată parcă în mantie orientală -aici stalagmite uriaşe, cruste parietale, domuri, concreţiuni de tavan iau forme ciudate, motiv pentru care au fost numite: Cadâna, Mos Craciun, Dropia, Domul Mare, Uliul Rănit etc. Coloniile de lilieci adaugă plafonului cenuşiu al peşterii numeroase pete negre. În afară de speciile de lilieci - Myotis sp., Miniopterus sp. şi Rhinolophus sp..- fauna cavernicolă a acestei peşteri se compune din mlriapode, pseudoscorpioni, păianjeni şi numeroase alte nevertebrate inferioare.
Pentru a se putea admira ValuI Muierii se trece printr-o galerie îngustă, o galerie de calcită eu falduri fără egal, care este preludiul frumuseţilor naturale din Sala Perlelor. În ultima scară metalică ne abatem lateral în Sala Musterianà, unde arheologii şi paleontologii au scos la lumina zilei numeroase obiecte de cultură, dovezi permanente a omului aici eu multe mii de ani înaintea erei noastre. Revenind la galeria superioară, într-o boltă care acoperă o sală mare, vizitatorul zăreşte un horn care comunică cu exteriorul, horn căruia localnicii îi spun Cosul Peşterii, probabil în amintirea vremurilor când focul ardea în mijlocul acestei săli. leşind prin gura sudică a peşterii, coborârea până la albia râului Galbenul se face pe o cărare betonată, străjuită eu balustradă de susţinere.

            Bibliografie: wikipedia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu